05.04.2008

Heineken Cup - sferturi

Sambata, 5 aprilie:
London Irish - Perpignan: 20 - 9
Gloucester - Munster: 3 - 16

Duminica, 6 aprilie
Saracens - Ospreys: 19 - 10
Touluse - Cardiff Blues: 41 - 17

Semifinala 1, 26 aprilie, London Irish - Toulouse
Semifinala 2, 27 aprilie, Saracens - Munster

Finala, 24 mai, Millenium Stadium, Londra

TRANSFER

Internaţionalul Gabriel Brezoianu, cu 60 de selecţii la "naţionala" României, a fost achiziţionat de formaţia Tarbes, din liga secundă franceză, el urmînd să fie joker medical pentru o perioadă de 3 luni. "Joker medical" este un rugbyst ce are dreptul să evolueze la o echipă profesionistă pentru a înlocui un jucător accidentat.

03.04.2008

Reguli de joc

Fiecare echipă are 15 jucători pe teren şi 7 rezerve. Sunt 8 jucători în pachetul de înaintare şi 7 jucători pe linia de trei-sferturi.

Obiectivul jocului este de a câştiga puncte prin:
1. Purtarea şi culcarea mingii în terenul de ţintă advers (eseu).
2. Trimiterea mingii cu piciorul printre buturile adverse. Buturile sunt formate din doi stâlpi paraleli cu o bară ridicată perpendicular între ei.
Un "Penalty" se efectuează în al doilea mod.
Mingea se poate pasa numai înapoi cu mâna, sau înainte, dacă este lovită cu piciorul.
Echipa adversă poate să recupereze mingea printr-un placaj. De obicei asta înseamnă că unul sau mai mulţi jucători din echipa opusă prind pe jucătorul aflat în posesia mingii şi îl blochează la pamânt.
Cum se acordă punctele? Eseu: 5 puncte Transformarea eseului: 2 puncte Drop-gol (lovitură de picior căzută): 3 puncte Lovitura de pedeapsă: 3 puncte
Un meci durează 80 de minute (2 reprize x 40 minute).
Regula offside-ului - există două situaţii: - la momentele fixe (grămada ordonată sau repunerea din margine) - în joc deschis.
Offside-ul la grămada ordonată: liniile imaginare care trec la ultimele picioare ale jucatorilor din grămada ordonată sunt liniile de offside. Niciun jucator advers nu are voie să treacă peste aceste linii, ci trebuie să aştepte la linia ultimelor picioare ale echipei proprii până când balonul iese din conturul grămezii.
Offside-ul la margine: liniile imaginare care trec la 10 metri paralele cu aliniamentul jucătorilor participanţi la margine sunt liniile de offside. Jucătorii neparticipanţi la margine trebuie să stea în spatele acestei linii până când marginea se termină.
Offside-ul în jocul deschis: orice jucător care se află înaintea coechipierului purtător de balon se află în poziţie de offside. El trebuie să fie în spatele purtătorului de balon pentru a reintra în joc. Dacă un jucător încearcă să joace un balon şutat de un coechiper aflat în spatele său, se află în offside şi este penalizat cu lovitură de pedeapsă.
Regula ţinutului la pământ: un jucător purtător de balon este obligat să elibereze balonul dacă este placat şi ţinut la pământ. În caz contrar, dacă încearcă să joace balonul, este penalizat cu lovitură de pedeapsă.

In Romania, la inceput...

Jocul de rugby a fost introdus în România de studenţii reveniţi de la studii făcute la Paris, care au înfiinţat cluburi cum au fost Stadiul Român, începând cu anul 1913. Ulterior, s-au înfiinţat 17 alte echipe în Bucureşti.
În 1919, Comitetul Olimpic Român solicită Comitetului Olimpic Internaţional reintroducerea rugbyului ca probă olimpică. Această propunere este într-un final adoptată, C.O.R. fiind anunţat printr-o adresă din data de 21 noiembrie 1919. Dar, din lipsa fondurilor, sportivii români nu au putut participa la ediţia de la Anvers a Jocurilor Olimpice.
Primul meci internaţional al Stejarilor s-a jucat în 1919, împotriva SUA. România a fost una dintre cele trei echipe participante la Jocurile Olimpice de vară din 1924, pierzând ambele meciuri jucate, împotriva Franţei (cu 59-3) şi a SUA (cu 39-0). România a terminat astfel pe locul 3, obţinând medalia de bronz, prima din istoria participării sportivilor români la Jocurile Olimpice. Federaţia Română de Rugby s-a înfiinţat în 1931, iar în anul 1939 s-a înfiinţat la Braşov, la fabrica de avioane, prima echipă de club din afara Bucureştiului.

Sporturi inrudite

* fotbalul canadian, care se dispută în 12 jucători;
* fotbalul american, care se dispută în 11 jucători;
* fotbalul australian;
* fotbalul gaelic, creat în 1885, sport în care placajele şi tacklingurile sunt interzise;
* rugby league, creat în mai multe etape, între 1895-1906:
* rugby în VII: adaptare a jocului în XV;
* rugby în IX: adaptare a jocului în XIII;
* Touch rugby: derivat al jocului în XV sau XIII;
* Tag rugby: derivat al jocului în XV sau XIII;
* RugbyHandy sau quadrugby (născut în Canada în 1977)
* Handi-rugby în XIII
* Rugby flag: derivat din jocul în XV
* rugby pe plajă: derivat al jocului în XV, care se joacă pe nisip.

Istoria rugby-ului

Strămoşul rugbyului este "la soule", sport practicat pe scară largă în Franţa, începând cu perioada Evului Mediu. Varianta originală a sa a fost inventată pe terenului principalului colegiu din oraşul Rugby, situat în Anglia. Potrivit legendei, în cursul unui meci de fotbal (care nu trebuie însă confundat cu varianta actuală a sportului desemnat cu acest nume), jucat în anul 1823, William Webb Ellis, elev al acestui colegiu şi viitor pastor, a luat în braţe balonul şi l-a purtat în spatele liniei porţii adverse, deşi tradiţia cerea ca punctele să fie înscrise cu piciorul. În realitate, originele rugbyului sunt ceva mai complexe. În acea perioadă, fiecare dintre colegiile britanice practicau un joc cu balonul derivat din "la soule". Fiecare colegiu avea propriile sale reguli, iar jocul cu piciorul şi cu mâna erau destul de răspândite. Gestul lui William Webb Ellis, de a ţine balonul în mâini, într-o fază a jocului în care aşa ceva nu era permis, a făcut ca regulile colegiului din Rugby să evolueze progresiv.